Lucruri care ne țin împreună
Formări, mini-documentar, tineri în fața altor tineri și comunități care aleg să dea mai departe ce au primit.
Cărămizile Construcției Noastre
Ce ține o comunitate împreună? Și cum faci să rămână constant vie, energică, să fii aproape de ea și ea aproape de tine?
Sunt întrebări pe care ni le punem des, dar în ultima lună le-am resimțit. Pentru noi, firul roșu pare să se construiască în jurul unui scop comun, cu un traseu clar: obiective, milestone-uri și un final previzibil, dar plin de speranță.
Am tot dezbătut subiectul: pe mail, în întâlniri, între noi. Ce îi activează pe oameni? Ce îi face să revină? Ce înțeleg din ceea ce faci și cum se traduce intenția ta?
În ultimele două luni, comunitatea ambasadorilor Design for Change – cadre didactice și consilieri școlari care formează alți colegi – a fost activă și efervescentă. Aproape 500 de profesori din țară au descoperit metodologia FIDS, iar după fiecare formare, grupul de WhatsApp s-a umplut de fotografii, reacții la cald și mesaje de susținere.



Pentru unii, a fost prima dată când au facilitat o formare în fața colegilor. Pentru alții, chiar dacă au experiență, emoția a fost la fel de prezentă. A vorbi despre ceva în care crezi, în fața propriilor colegi, vine cu un alt tip de responsabilitate.
Au împărtășit materiale, încurajări, observații și vorbe bune și au continuat conversațiile și după încheierea atelierelor. Iar când au întrebat dacă ne putem vedea să povestim față în față despre cum a fost, ne-am mobilizat rapid pentru a ne reîntâlni.
Cursul de astăzi a fost cu emoție, responsabilitate, cu un mare A-HA. Oamenii construiesc împreună, important cum transmiți informația!
La mine a fost așa: “E primul curs de care îmi pare rău că s-a terminat!”
Felicitări tuturor! Sunteți nemaipomeniți! Ați înseninat ziua cu energia voastră!
Sunt așa de recunoscătoare că fac parte din acest grup! E ATÂT de bine!
Ce ne-a fost clar: o comunitate crește atunci când există încredere, sprijin și bucuria de a fi împreună.
Youth Corner
Pe lângă ce înseamnă o comunitate, ne-am tot întrebat cum vorbești cu ea atunci când sunt peste 30 de oameni într-un grup de WhatsApp. Ce rămâne? Ce se pierde? În MeRAAki ne-am reorganizat, am împărțit conversațiile, am mutat lucrurile în comunități mai mici.
Și, în același timp, am realizat că mobilizarea nu vine din mesaje trimise de noi, ci din ce se întâmplă între ei.
Din ianuarie, Matei, Daria, Ali și Alexandra lucrează la mini-documentarul despre experiența lor de a merge prin țară și a le vorbi tinerilor despre drepturile omului și starea de bine. Scenariul a fost scris, rescris, tăiat, împărțit pe scene. Întrebările au fost ajustate. Colegii – Maya, Cristi, Eliza, Eva și Gabriela – mobilizați. Iar Hubul a devenit, zi după zi, locul plin unde se testează replici, se râde, se mai schimbă o idee, se mai trage un cadru.
Mini-documentarul poate fi vizionat integral AICI.
Săptămâna trecută, Daria și Ali au acceptat cu curaj provocarea de a facilita câteva dintre activitățile de la Urban Winter Hub - versiunea de iarnă a Urban Summer Lab. Cu doar un an în urmă erau participante: prezente, curioase, mereu gata să intre în discuții și să încerce lucruri noi.
Drumurile prin țară, clasele în care au intrat, cei aproape 100 de elevi din fața lor le-au arătat că pot. Că se pot sprijini una pe cealaltă. Că atunci când intră într-o sală cu energie și curaj, energia se întoarce.
Au facilitat din nou și au ținut în mișcare 19 adolescenți timp de patru zile – a 5-a zi fiind dedicată, literalmente, zăpezii din București.
Iar la final pe o parte dintre ei i-au inspirat: la rândul lor ar putea fi acolo, în față. Vorbind despre aceleași lucruri. Facilitând discuții și oferind ceea ce, la rândul lor, au putut să primească.
Ne gândim serios ca la Urban Summer Lab, în vară, să repetăm experiența de a avea tineri facilitatori, cu mentorat din partea colegilor de la Hub.
Dacă ești din București și ai copil adolescent, vom posta aici atelierele și activitățile care au loc la Hub: https://whatsapp.com/channel/0029VaN7mBaBVJl1FnvBGe1T .
Vinerea aceasta, Dorina le vorbește despre ce înseamnă să fii manager muzical sau book agent și cum pasiunea poate deveni profesie. Participarea este gratuită, pe bază de înscriere.
Din martie ne propunem să mergem în școli: să intrăm, alături de tinerii de la Hub și de voluntarii noștri internaționali, la minimum trei ore de dirigenție, pentru a vorbi despre voluntariat. Despre oportunități. Despre cum crești atunci când alegi să te implici. Despre ce înseamnă să te urci într-un avion la 19 sau 25 de ani și să vii din Germania, Portugalia sau Spania pentru a lucra într-un centru de tineret din România.
Echipa de la Hub se completează cu Maria, din Portugalia, care are 19 ani și vrea să înțeleagă cum funcționează un ONG înainte să înceapă facultatea, unde va studia antreprenoriat social, și cu Nagore, din Spania, care are 25 de ani și vrea să învețe cum arată marketingul social atunci când lucrezi pentru o cauză, nu pentru un brand.
Mai departe de nota interculturală, vrem să ducem în școli spiritul comunității MeRAAki: curajul de a încerca, de a testa, de a te expune unor oportunități.
Colecția de resurse
Pe 26 februarie 2026, Institutul Francez din România și Ambasada Franței în România organizează la ARCUB – Hanul Gabroveni evenimentul „BA TU SĂ TACI!”, parte din cea de-a 7-a ediție a Forumului Inițiativelor Tinerilor (9 februarie – 9 martie, în peste 10 orașe din țară).
Tema din acest an – „Deschide calea! Vorbește!” („ouvrir la voie/voix”) – pune în centru rolul fundamental al noilor generații în construirea unor societăți mai incluzive, mai deschise și orientate spre viitor, dar și nevoia acestora de spații în care să se poată exprima și să fie ascultate.
Evenimentul principal din București (14:00–20:30, în română și engleză, intrare liberă) aduce mese rotunde, ateliere participative și conversații despre media și implicare civică, sustenabilitate, demontarea ideilor preconcepute despre „generația de azi” și explorarea implicării prin joc și creație artistică.
Înscrierile pentru evenimentul de mâine încă mai sunt deschise AICI.
Pe parcursul lunii, Forumul propune și ateliere, cluburi de lectură, teatru-forum și întâlniri în școli și universități, cu accent pe drepturile omului, combaterea discriminării, provocările climatice și instrumente media și artistice prin care tinerii își pot face vocea auzită.
Suntem și anul acesta parteneri în cadrul Forumului Inițiativelor Tinerilor și revenim în licee din București și Constanța cu două ateliere facilitate chiar de adolescenți, pe teme precum drepturile omului, implicarea civică și curajul de a spune „nu sunt de acord” atunci când contează.
Susține
Ai citit despre tineri care descoperă că pot face mai multe decât au crezut, despre profesori care formează alți profesori și despre comunități care caută să facă lucruri cu sens. Ajută-ne să le menținem vii, active și în mișcare.
Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit. Este rapid, simplu și nu te costă nimic.
📝 Completează și semnează online formularul: https://redirectioneaza.ro/fundatia-romanian-angel-appeal/






